-
14
iun.
Parcul de vehicule ecologice electrice al municipiului Deva pentru transportul public local
Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, spune că vehiculele ecologice electrice vor intra pe trasee în perioada imediat următoare.
“Avem 26 de vehicule ecologice care vor circula în municipiul Deva și localitățile componente (patru autobuze e-Atak Karsan și 22 minibusuri Jest Karsan).
De asemenea, au ajuns și toate cele 33 de stații de încărcare pentru autobuzele și microbuzele electrice.
Vehiculele ecologice corespund tuturor normelor europene în domeniul transportului de călători.
Mașinile sunt echipate cu: camere de luat vederi în scopul identificării eventualelor acte de vandalism și asigurării siguranței circulației rutiere, cu podea complet coborâtă, cu rampă de îmbarcat cărucioare pentru persoanele cu dizabilități motorii, cu sistem de climatizare (încălzire, ventilație și aer condiționat), cu sisteme electronice cu afișaj LED de informare a pasagerilor în interior și exterior, respectiv sisteme de sonorizare în interior, cu sistem de localizare prin GPS etc.
Dimensiunea vehiculelor ecologice a fost stabilită ținând cont de dimensiunile străzilor pe care sunt configurate traseele rețelei de transport public (patru autobuze electrice de 10 metri și 22 autobuze de 6 metri)”, a declarat Florin Oancea, primarul municipiului Deva.
Investiția în autobuze electrice face parte din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă a Municipiului Deva.
“Este un proiect ambițios pentru Deva (…) Putem spune că, Deva se aliniază marilor municipii reședință de județ din România care au implementat un astfel de proiect cu autobuze și microbuze electrice. În perioada imediat următoare, vor putea fi văzute pe traseele din municipiul Deva”, a mai spus Florin Oancea, primarul municipiului Deva.